Drumul vieţii

Am adunat anii ca pe aur si rubine

De pe sterpul drum al vieții când singur am trecut

Mi-au împovărat tot trupul , șchioapăt ca un câine

Și-mi este sprijin un toiag de gând necunoscut

Mare îmi e păcatul căci sunt avar de viață

Și am să culeg cu râvnă ani câți au mai rămas

Chiar și târâș voi merge pe calea mea măreață

Nimic să nu rămână-n urmă nici măcar un ceas

Am străbătut tot drumul și nimeni nu-i cu mine

Și n-am gasit o urmă nici semne să-mi arate

Că e drumul potrivit și nu cărări străine

Unde pribegesc momeli și patimi blestemate

Am avut înfrângeri neștiind pe ce drum să trec

Înlănțuit am fost in a timpului sclavie

Dar în față la Destin smerit capul mi-l aplec

Știind acum ca este a vieții simfonie

   Marin Voicu

În seara asta...

În seara asta sunt plin de gânduri agitate
Se târăsc ca șerpii pe cărări necunoscute

Spre temelii de cuget și ape-nveninate

Blestemând norocul și durerile-născute

Mi s-au scobit în suflet peșteri - temute hăuri

Stă spaima vânătă-n ele, o alta se năștea

Privind la un crâmpei de cer, prin atâtea găuri

Cum nu trecea o lună și nu spânzura o stea

În seara asta mi s-a îmbolnăvit destinul

L-a strâns la piept amarul, l-a sărutat mâhnirea

În corpul său uscat s-a îngălbenit suspinul

Pe când în ochii stinși se zbătea ușor uimirea

Acum e prea târziu, nefericirea l-a învins

Durerea e o umbră, l-a prins cu mâini nervoase

E mută, e avară și e ca un rug aprins

Ce lacom devorează o viață pân' la oase

   Marin Voicu