Eu te caut...

Când e amurgul sărutat de bezne,
Iar pe mătasea nopţii luceferi ard,
Eternul obosit se-ntinde lesne,
Ca o linişte cântată de un bard.

Se zbat priviri în cautări de doruri,
Amintiri golaşe se adună-n gând,
Zâmbesc uitării ce îmi dă fioruri,
Pe când eu adun suspinele flămând.

Se crapă norii în priviri de apă,
Ştergând tot cerul cu unduiri de vals,
Când umbra timpului ades mai sapă,
Adânc durerea cu zâmbetul ei fals.

Încă mai strâng dorinţele în palmă,
Neînţelese vise si străine,
Prin miez de soartă tulbure si calmă,
Eu te caut de-o viaţă şi mai bine.

  Marin Voicu

Nu mint ochii

Nu deschide ochii timpul  în zadar,
Iar ora lui de noapte nu ne minte,
Că moare visul pe pragul de hotar,
În aşteptarea mută şi cuminte.

Şi azi când clipa trece şovăielnic,
Iar tăcerea în suflet se împlântă,
Apune-încet în lacul de-ntuneric,
O privire amăgitor de sfântă.

În liniştea care acum se scurge,
Ca o lumină prin umbrele subţiri,
Nu mint ochii când sufletul mai plânge,
Atâtea gânduri foşnind de amintiri.

Când e durerea un soare scăpătat,
Ca o enigmă sufletul pătrunde,
Nu mint ochii că și el s-a adăpat,
Din apele uitării fără unde.

Nu mint ochii și nici ceasul de nisip,
Când visele mai şerpuie-n perdele,
Am să las gânduri să-mi treacă peste chip,
Încet să-mi umple golul vieţii mele.

   Marin Voicu