Trec anii.

Aleargă anii după ani, cai de cursă lungă

Spumegând în fugă pe a timpului cărare

Nimic nu îi oprește, la capăt vor s-ajungă

Unde veșnicia stă și-un rai de îndurare

Dar nici-un pas de om nu calcă praful de pe drum

Poate că au asfințit în vreme trecătorii

De sumbre bătrîneți, cu viețile făcute scrum

De suferinți și frică, de spaimele notorii

Lungi herghelii de ani vor lua timpul pe copite

Și spre zări de amăgire vor galopa întins

Vor trece peste zariști, peste ruini pocite

Cu urechile ciulite și sufletul învins

Dar văd cum nefericirea mâna îmi întinde

O simt vicleană și înspăimântător de blândă

Nu o pot alunga și ce frică mă cuprinde

Că eu am sa fiu prada și prima ei izbândă

Marin Voicu