S-a ivit toamna

Din zări nemărginite, pajiști și coline

S-a ivit și toamna cu haina ei bizară 

Vine-ncet și rece prin zilele senine

Aducând cu sine tristețea legendară

Un vânt năuc din fire, plin de-amărăciune 

S-a rătăcit prin crengi cu frunza argintie

Scutură și-adună și plin de-înțelepciune 

A-mbrăcat pământul  în haină ruginie

Pe ceruri adormite cirezi de nori colindă

Și aripi vagi de ploaie răpăie uitate

Pustietați adânci  încep ca să  cuprindă 

Lumea captușită cu vise agitate

S-a spart amurgul tot de noaptea-întunecată 

Și s-a pierdut o lună  in adâncimea ei

Nu pâlpâie o stea pe fața-i fermecată 

Și  totu-i un tablou binecuvântat  de zei

Marin Voicu