Cum stă ascuns tot cerul sub plapuma de nori
Iar haite reci de vânturi aleargă printre noi
Șoptesc cuprinși de gânduri copacii visători
Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat de foi
Pe fața rece a zilei, slabă și neclară
Își cern a lor apă izvoarele de sus
O frunză prinsă-n spasme leneș se coboară
Și moare-ngenuncheată pe geană de apus
Stau amorțite păsări prinse-n crengi udate
Cu ciocurile-ascunse sub aripi de destin
Și plouă agitat cu sunete ciudate
Pe lumea nemișcată și pe pământ străin
Fuioare lungi de ceață albe pe spinare
Înghit acum pustiul și-un haos uluit
Iar tăcuta noapte și-așterne la picioare
Covor din lumea moartă cu suflet vlaguit
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu