miercuri, 28 februarie 2018

O meditatie



 În curtea cerului lumina mă-mpresoară
 Și nici un picior de umbră curtea n-a călcat
 Nu pâlpâie o noapte cu trena sa murdară
 Când lin se scurge vremea cu capul aplecat

 În trupu-mi de străin se-aud bătăi neclare
 Și zgomote de luptă răzbat neîncetat
 Sunt patimile mele cu mișcări hilare
 Când fugăresc trecutul cu spate cocoșat

 Zadarnic chem destinul doarme și nu vine
 Cu oasele întinse nimeni nu-l cunoaște
 Iar gândurile negre privind lung la mine
 Trec provocatoare sărind ca niște broaște

 Cu suflet însetat de arșița căinții
 În orice dimineață ca la mânăstire
 Voi chema speranța din rărunchii minții
 Când viața îmi va fi ca ața de subțire
 Marin Voicu

Niciun comentariu: