miercuri, 19 octombrie 2016
Ascult tăcerea...
Eu văd tăcerea cum mâna mi-a întins
Senină și pe soartă supărată
E albă, vie cu suflet de invins
Și trupul de statuie renovată
Himeric mers, gingaşă şi curată
Şi rece ca o toamnă trecătoare
Ivită-n calea mea nevinovată
Schimbăm acum priviri seducătoare
Cu faţa palidă şi ofilită
Nimic în pieptul ei nu mai tresare
E parcă o icoană istovită
O enigmă nemărginit de mare
Cum tăcerea va fi o vesnicie
Iar eu un om cu fruntea gânditoare
Voi privi la a lumii isterie
Ingropat in a vremii nepasare
Marin Voicu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu