Cu sublim vașmânt de frunză ruginie
Iar lumea toată tremură sub cerul sfânt
Cuprinsă brusc de-o ciudată isterie
Trece toamna cu ochi ca de rubine
Grațioasă printre gene de lumină
Sub pașii ei ard domoalele coline
Și cerul ca-ntr-o gigantică gradină
Cu pași ușori amurguri tainice sosesc
Lumea obosită trece la culcare
Prin văi pustii ecouri nude pribegesc
Și fiorii reci ai toamnei prin frunzare
Vin frânturi de vânturi, sălbatice și crude
Purtând cu ele tăcerile deșarte
Al toamnei rece mers incă se aude
Mereu mai slab și-atâta de departe
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu