miercuri, 19 octombrie 2016

Ascult tăcerea...



 Eu văd tăcerea cum mâna mi-a intins
 Senină și cu soarta impăcată
 E albă, vie cu suflet de invins
 Și trupul de statuie renovată

 Himeric mers, gingaşă şi curată
 Şi rece ca o toamnă trecătoare
 Ivită-n calea mea nevinovată
 Schimbăm acum priviri seducătoare

 Cu faţa palidă şi ofilită
 Nimic în pieptul ei nu mai tresare
 E parcă o icoană istovită
 O enigmă nemărginit de mare

 Cum tăcerea va fi o vesnicie
 Iar eu un om cu fruntea gânditoare
 Voi privi la a lumii isterie
 Ingropat in a vremii nepasare

     Marin Voicu

miercuri, 12 octombrie 2016

Meditație





 Tăcerea cerului așa mă împresoară
 Și trupul mi-l îmbracă într-un nou veșmânt
 Însă este aceeași pace milenară
 Zăcând străină pe fața-ntregului pământ

 Și totuși în firea mea se luptă ne-ncetat
 Nestăpânite gânduri de mine și destin
 Și patimi inocente încât înspăimântat
 Am să cred că sufletul îmi este un străin

 S-au adunat în mine amintiri hoinare
 Evadând grăbite din zidul marii plângeri
 În spaime lungi de zbucium ca întinsa mare
 Caut puritatea în cerul plin de îngeri

 În zori de zi în unda lui să-mi spăl privirea
 Și luminat nu voi mai rătăci-neștire
 Neliniștea nu-mi va mai răscoli gândirea
 Că iar am să trăiesc o altă amăgire

 Marin Voicu

sâmbătă, 1 octombrie 2016

O nouă toamnă

S-a  așternut o nouă toamnă pe pământ
Cu sublim vașmânt de frunză ruginie
Iar lumea verde murmura sub cerul sfânt
Cuprinsă brusc de-o ciudată isterie

Când  trece ea ziua plină de rușine
Și-ascunde ochii sub gene de lumină
Ard sub focul mut domoalele coline
Și cerul ca-ntr-o gigantică gradină

Cu pași târâți amurguri tainice sosesc
Lumea obosită trece la culcare
Prin văi pustii ecouri nude pribegesc
Când lumini de-argint se joacă prin frunzare

Vin frânturi de vânturi, sălbatice și crude
Purtând cu ele tăcerile deșarte
Mersul greu al toamnei incă se aude
Atât de slab și-atâta de departe

Marin Voicu