miercuri, 19 octombrie 2016

Ascult tăcerea...



 Ascult tăcerea-n vremea adormită
 Se zbate dureros, se tot frământă
 Într-o muţenie desăvârşită
 Sărmana mea fiinţă se-nspăimântă

 Himeric mers, gingaşă şi curată
 Şi rece ca o toamnă trecătoare
 Ivită-n calea mea nevinovată
 Schimbăm acum priviri seducătoare

 Cu faţa palidă şi ofilită
 Nimic în pieptul ei nu mai tresare
 E parcă o icoană istovită
 O enigmă nemărginit de mare

 Tăcerea asta anii mi-i străbate
 Un cântec vechi de amintiri fugare
 Şi din imensa mea pustietate
 Zboară gânduri ca păsări călătoare

     Marin Voicu

miercuri, 12 octombrie 2016

Meditație





 Tăcerea cerului așa mă împresoară
 Și trupul mi-l îmbracă într-un nou veșmânt
 Însă este aceeași pace milenară
 Zăcând străină pe fața-ntregului pământ

 Și totuși în firea mea se luptă ne-ncetat
 Nestăpânite gânduri de mine și destin
 Și patimi inocente încât înspăimântat
 Am să cred că sufletul îmi este un străin

 S-au adunat în mine amintiri hoinare
 Evadând grăbite din zidul marii plângeri
 În spaime lungi de zbucium ca întinsa mare
 Caut puritatea în cerul plin de îngeri

 În zori de zi în unda lui să-mi spăl privirea
 Și luminat nu voi mai rătăci-neștire
 Neliniștea nu-mi va mai răscoli gândirea
 Că iar am să trăiesc o altă amăgire

 Marin Voicu

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Și iar a mai venit o toamnă...


 Și iar a mai venit o toamnă pe pământ
 Cu rochia de mireasă ruginie
 O lume verde tremură sub cerul sfânt
 De spaimă rece dar și de bucurie

 Când trece ea natura arde de la sine
 Cu făclii de frunze, teamă și lumină
 Ard sub focul mut uscatele coline
 Și cerul ca-ntr-o gigantică grădină

 Din zori de zi amurguri tainice sosesc
 Și încremenesc pădurile în zare
 Pe văi pustii ecouri blânde pribegesc
 Și râuri sângerânde prin frunzare

 În extaz toamna dansează ca la nuntă
 Când nici-o stea pe cer nu strălucește
 Cuprinsă parcă  de o nebunie sfântă
 Arzând în sine timpul ruginește

 Marin Voicu