E-atât de trist afară, liniștea-i de ghiață
Iar un soare galben se ascunde printre nori
În jur, e-așa de straniu și lipsit de viață
Țipând isteric trec doar cârduri de cocori
Încremenite, ca-ntr-o pânză învechită
Stau coline cu râpi negre, anchilozate
Jos, se strecoară ca o mantie boțită
Ceața fluturând printre crengile uscate
Covor de brumă albă cu priviri deșarte
Și-a așezat usor săruturi glaciale
Pe tufișuri cu obraji de frunze moarte
Și pe ecouri ce prelung se pierd în vale
Și prin pădurea cu lungi brațe desfrunzite
Nu-i pas de om să spargă liniștea ei gravă
Doar un lup flămând a venit pe nesimțite
Acordându-și glasul îngroșat cu o octavă
Marin Voicu