miercuri, 19 octombrie 2016
Ascult tăcerea...
Eu văd tăcerea cum mâna mi-a întins
Senină și pe soartă supărată
E albă, vie cu suflet de invins
Și trupul de statuie renovată
Himeric mers, gingaşă şi curată
Şi rece ca o toamnă trecătoare
Ivită-n calea mea nevinovată
Schimbăm acum priviri seducătoare
Cu faţa palidă şi ofilită
Nimic în pieptul ei nu mai tresare
E parcă o icoană istovită
O enigmă nemărginit de mare
Cum tăcerea va fi o vesnicie
Iar eu un om cu fruntea gânditoare
Voi privi la a lumii isterie
Ingropat in a vremii nepasare
Marin Voicu
miercuri, 12 octombrie 2016
Meditație
Tăcerea cerului așa mă împresoară
Parcă îmi îmbracă trupul într-un nou veșmânt
Simt sufleul cuprins de pace milenară
Dar un loc nu își găsește pe acest pământ
Dar un loc nu își găsește pe acest pământ
Șe tot zbat în firea mea, se luptă ne-ncetat
Nestăpânite gânduri de mine și destin
Câte patimi inocente s-au inmormântat
În adâncul unui suflet rece și străin
S-au adunat în mine amintiri hoinare
Ca la altar, grăbite, depun numai plângeri
Și spaime lungi în zbucium ca întinsa mare
Cerșesc doar o milă la cerul plin de îngeri
Oare eu spre care timp să-mi îndrept privirea
Și să găsesc o cale prin a lui rotire
Cu neliniști ce nu-mi vor răscoli gândirea
Că iar am să trăiesc o altă amăgire
Marin Voicu
sâmbătă, 1 octombrie 2016
O nouă toamnă
Cu sublim vașmânt de frunză ruginie
Iar lumea toată tremură sub cerul sfânt
Cuprinsă brusc de-o ciudată isterie
Trece toamna cu ochi ca de rubine
Grațioasă printre gene de lumină
Sub pașii ei ard domoalele coline
Și cerul ca-ntr-o gigantică gradină
Cu pași ușori amurguri tainice sosesc
Lumea obosită trece la culcare
Prin văi pustii ecouri nude pribegesc
Și fiorii reci ai toamnei prin frunzare
Vin frânturi de vânturi, sălbatice și crude
Purtând cu ele tăcerile deșarte
Al toamnei rece mers incă se aude
Mereu mai slab și-atâta de departe
Marin Voicu
marți, 27 septembrie 2016
Tablou de toamnă
E-atât de trist afară, liniștea-i de ghiață
Iar un soare galben se ascunde printre nori
În jur, e-așa de straniu și lipsit de viață
Țipând isteric trec doar cârduri de cocori
Încremenite, ca-ntr-o pânză învechită
Stau coline cu râpi negre, anchilozate
Jos, se strecoară ca o mantie boțită
Ceața fluturând printre crengile uscate
Covor de brumă albă cu priviri deșarte
Și-a așezat usor săruturi glaciale
Pe tufișuri cu obraji de frunze moarte
Și pe ecouri ce prelung se pierd în vale
Și prin pădurea cu lungi brațe desfrunzite
Nu-i pas de om să spargă liniștea ei gravă
Doar un lup flămând a venit pe nesimțite
Acordându-și glasul îngroșat cu o octavă
Marin Voicu
sâmbătă, 26 martie 2016
Ploaie
E udă dimineaţa vag e conturată
Pe când aripe de vânt prin vazduh se-nfoaie
Din pustiul rece nori vineţi se arată
Scuturând în ropot stropii grei de ploaie
E-atât de trist afară şi plouă apăsat
De parcă cerul tot din slava sa grozavă
Adâncile izvoare să curgă le-a lasat
Pe ziua obosită, rece şi bolnavă
Stă soarele în loc ascuns de-atâta vreme
Iar plapuma de nori un fulger alb o taie
Tresar pustietăţi cuprinse de dileme
Cand tunete mugesc in hora lor greoaie
E cuprinsă lumea de apă şi de haos
Şi parcă umezeala ne-a ajuns la oase
Dar revarsă Doamne o poală de repaos
Pe zările de fum cu genele apoase !
Marin Voicu
marți, 22 martie 2016
Fuga de destin
Ce îndărătnic îmi așeza in cale
Atâtea patimi, să le-ndur ca un creştin
În genunchi căzut cu gânduri ancestrale
Îmi stă destinul cu ochii plini de ură
Pe margine de suflet cugetând trufaș
Cum va sădi ca o veșnică tortură
Tainice păcate, el, cunoscut borfaș
Bâjbâind prin bezna cugetelor mele
Obosit își pune cursele la pândă
Viclene spaime, oarbe și infidele
Tăcute rod, din făptura mea plapândă
Câte ispitiri mi se aștern în cale
Îmi dau târcoale ca lupii după pradă
Merg înainte, am drum fără escale
Tainic călător prin viața mea nomadă
Marin Voicu
luni, 14 martie 2016
Primăvara mea
O dimineață pe lume se boltise
Clătinând ușor din cap cu ochii somnoroși
Tremurând lumina pe cer se risipise
Iar norii galopează tăcuți si furioși
Copaci uitaţi de vreme acum s-au deșteptat
Copaci uitaţi de vreme acum s-au deșteptat
Și șușotesc aiurea cuprinși de presimțiri
Profetizeaza vântul poștaș neașteptat
Că va veni un soare cu galeșe priviri
O liniște se sparge zarva s-a iscat
Își fac tarafe pomii la margine de zări
Că va veni un soare cu galeșe priviri
O liniște se sparge zarva s-a iscat
Își fac tarafe pomii la margine de zări
Cu păsările-n cor sunt gata de cântat
Cereasca simfonie cu felicitări
Se lasă seara pe lumea de poveste
Vise se urzesc la poala nopții rece
Luna rușinoasă suie fără veste
Când mâhnită ziua adormită trece
Marin Voicu
Cereasca simfonie cu felicitări
Se lasă seara pe lumea de poveste
Vise se urzesc la poala nopții rece
Luna rușinoasă suie fără veste
Când mâhnită ziua adormită trece
Marin Voicu
duminică, 24 ianuarie 2016
Un loc in liniştea mea
Iar mintea deșteptată îmi urlă ca o brută
Durerea-ncet mă roade flămândă și mârșavă
Îndârjit scobește și ucigător sărută
Nu vise, nu lacrimi doar o vastă izolare
În care s-au pierdut speranțe prin mutele răscruci
E totul numai haos, o mare violare
Nu vise, nu lacrimi doar o vastă izolare
În care s-au pierdut speranțe prin mutele răscruci
E totul numai haos, o mare violare
De pace înrobitoare și-a unui dans de cuci
Din adâncimi de lume și uimitor de slabă
Din adâncimi de lume și uimitor de slabă
O umbră se arată prin liniștea firavă
Prin jur ea se perindă și cată fără grabă
Un loc să își găsească prin liniștea grozavă
S-a așezat cuminte, senină si jilavă
La piept stângând umilă dorinți mistuitoare
Dar cine-i umbra slabă și-atâta de firavă ?
S-a așezat cuminte, senină si jilavă
La piept stângând umilă dorinți mistuitoare
Dar cine-i umbra slabă și-atâta de firavă ?
Vai, e chiar viața mea intr-o lume viitoare ?
Marin Voicu
Marin Voicu
miercuri, 20 ianuarie 2016
Astăzi
Singur şi gândind cum viaţa trece
Inima-mi pustie şi sihastră
Se scufundă-n vremea putredă şi rece
Cresc fiori prin sufletul molatic
Iar visele se scutură din gând
Cu mâhniri îmbrăţişat tomnatic
Amurgul mi se-apropie curând
Marin Voicu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)