miercuri, 19 octombrie 2016

Ascult tăcerea...



 Ascult tăcerea-n vremea adormită
 Se zbate dureros, se tot frământă
 Într-o muţenie desăvârşită
 Sărmana mea fiinţă se-nspăimântă

 Himeric mers, gingaşă şi curată
 Şi rece ca o toamnă trecătoare
 Ivită-n calea mea nevinovată
 Schimbăm acum priviri seducătoare

 Cu faţa palidă şi ofilită
 Nimic în pieptul ei nu mai tresare
 E parcă o icoană istovită
 O enigmă nemărginit de mare

 Tăcerea asta anii mi-i străbate
 Un cântec vechi de amintiri fugare
 Şi din imensa mea pustietate
 Zboară gânduri ca păsări călătoare

     Marin Voicu

miercuri, 12 octombrie 2016

Meditație





 Tăcerea cerului așa mă împresoară
 Și trupul mi-l îmbracă într-un nou veșmânt
 Însă este aceeași pace milenară
 Zăcând străină pe fața-ntregului pământ

 Și totuși în firea mea se luptă ne-ncetat
 Nestăpânite gânduri de mine și destin
 Și patimi inocente încât înspăimântat
 Am să cred că sufletul îmi este un străin

 S-au adunat în mine amintiri hoinare
 Evadând grăbite din zidul marii plângeri
 În spaime lungi de zbucium ca întinsa mare
 Caut puritatea în cerul plin de îngeri

 În zori de zi în unda lui să-mi spăl privirea
 Și luminat nu voi mai rătăci-neștire
 Neliniștea nu-mi va mai răscoli gândirea
 Că iar am să trăiesc o altă amăgire

 Marin Voicu

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Și iar a mai venit o toamnă...


 Și iar a mai venit o toamnă pe pământ
 Cu rochia de mireasă ruginie
 O lume verde tremură sub cerul sfânt
 De spaimă rece dar și de bucurie

 Când trece ea natura arde de la sine
 Cu făclii de frunze, teamă și lumină
 Ard sub focul mut uscatele coline
 Și cerul ca-ntr-o gigantică grădină

 Din zori de zi amurguri tainice sosesc
 Și încremenesc pădurile în zare
 Pe văi pustii ecouri blânde pribegesc
 Și râuri sângerânde prin frunzare

 În extaz toamna dansează ca la nuntă
 Când nici-o stea pe cer nu strălucește
 Cuprinsă parcă  de o nebunie sfântă
 Arzând în sine timpul ruginește

 Marin Voicu

marți, 27 septembrie 2016

Tablou de toamnă




 E-atât de trist afară, liniștea-i de ghiață
 Iar un soare galben se ascunde printre nori
 În jur, e-așa de straniu și lipsit de viață
 Doar țipând isteric trec cârduri de cocori

 Încremenite, ca-ntr-o pânză învechită
 Stau coline cu răpi negre și surpate
 Jos, se strecoară peste pajiștea boțită
 Lungi fuiori de ceață printre crengile uscate

 Iar o brumă albă și venită de departe
 A îmbrățișat grăbită pe străvechea-i cale
 Palide tufișuri cu obraji de frunze moarte
 Și ecouri ce prelung se pierd în vale

 Prin pădurea cu lungi brațe desfrunzite
 Nici-un pas de om nu sparge liniștea ei gravă
 Doar un lup flămând a venit pe nesimțite
 Acordându-și glasul îngroșat cu o octavă

 Marin Voicu

sâmbătă, 26 martie 2016

Ploaie



E udă dimineaţa clasic conturată
Pe când aripe de vânt prin vazduh se-nfoaie
Din pustiul rece nori vineţi se arată
Scuturând în ropot stropii grei de ploaie

E-atât de trist afară şi plouă apăsat
De parcă cerul tot din slava sa grozavă
Adâncile izvoare să curgă le-a lasat
Pe ziua obosită, rece şi bolnavă

Stă soarele în loc ascuns de-atâta vreme
Iar plapuma de nori un fulger alb o taie
Trezind pustietăţi cuprinse de dileme
Că tunete ar fi ecouri de războaie

E cuprinsă lumea de apă şi de haos
Şi parcă umezeala ne-a ajuns la oase
Dar revarsă Doamne o poală de repaos
Pe zările de fum cu genele apoase !

Marin Voicu

marți, 22 martie 2016

Fuga de destin

Tu şi azi mai vrei să fugi de un destin
Purtat ca umbra pe drum fără ocol
Şi nu te va opri într-un gest creştin
Nici-un glas venind din orizontul gol

Şi dacă intr-o zi vei vrea să-ncepi să plângi
Trădate gânduri de-atâta aşteptare
Uitând sfârşitul la piept să-ncepi să strângi
Şireaguri vii de amintiri fugare

Captivă-n vis cu aripe de ceară
Ce s-a vrut să fie şi-al omenirii sol
Ai teamă că-n inimă un foc de pară
Te va-nfiora crescând prin trupul gol

Iar ochii-ţi poartă o umbră de păcat
Ca un văl ce-n preajma mea îl scuturi
Dar ştiu că din el şi eu m-am adăpat
Viteaz căzut sub salbe de săruturi

Marin Voicu



luni, 14 martie 2016

Primăvara mea


                                   
Vesel e văzduhul în zorii dimineţii
Adormit sub nor un soare stă să iasă
Căzută fără veste din alt colţ al vieţii
O senină pace pe lume-ncet se lasă

Tremurând din frunze şoptesc o melodie
Copaci uitaţi de vreme cu braţe altoite
Se târăşte vântul prin iarba ce învie
Adunând parfumul din florile-adormite

Şi cât mai  stă un timp pe prag îngândurat
Un nor nu se iveşte din văzduh să cadă
Iar sfioase păsări sunt gata de cântat
Cerească simfonie stând în pomi grămadă

Violetul magic al serii ce se lasă
Pe lumea obosită la margine de vis
Cresc umbrele grăbite şi luna ruşinoasă
Când ziua adormită ferestrele şi-a-nchis

Marin Voicu

duminică, 24 ianuarie 2016

Un loc in liniştea mea

Când liniştea mi se aşează gravă
În suflet şi pe gânduri somnolente
Ursite vechi trecând fără zăbavă
Îmi lasă-n urmă rugi indiferente

Nu vise, nu lacrimi - ci doară
Palida speranţă creşte ca un crin
Prin toamna veştedă ce se coboară
Parfumu-i parcă limpede suspin

Iar tu, stingheră, mi-ai ieşit în cale
O umbră tremurând înfiorată
Un foc tot arde-n gândurile tale
Să ai acum ce n-ai avut vre-o dată

Un loc să ai în liniştea mea gravă
Purtând în piept dorinţi adormitoare
Şi patimi ce s-au ridicat în slavă
Strigând iubirea ta mistuitoare

Marin Voicu





miercuri, 20 ianuarie 2016

Astăzi

Astăzi m-am surprins stând la fereastră
Singur şi gândind cum viaţa trece
Inima-mi pustie şi sihastră
Se scufundă-n vremea putredă şi rece

Cresc fiori prin sufletul molatic
Iar visele se scutură din gând
Cu mâhniri îmbrăţişat tomnatic
Amurgul mi se-apropie curând

Marin Voicu