miercuri, 19 octombrie 2016

Ascult tăcerea...



 Eu văd tăcerea cum mâna mi-a întins
 Senină și pe soartă supărată
 E albă, vie cu suflet de invins
 Și trupul de statuie renovată

 Himeric mers, gingaşă şi curată
 Şi rece ca o toamnă trecătoare
 Ivită-n calea mea nevinovată
 Schimbăm acum priviri seducătoare

 Cu faţa palidă şi ofilită
 Nimic în pieptul ei nu mai tresare
 E parcă o icoană istovită
 O enigmă nemărginit de mare

 Cum tăcerea va fi o vesnicie
 Iar eu un om cu fruntea gânditoare
 Voi privi la a lumii isterie
 Ingropat in a vremii nepasare

     Marin Voicu

miercuri, 12 octombrie 2016

Meditație





 Tăcerea cerului așa mă împresoară
  Parcă îmi îmbracă trupul într-un nou veșmânt
  Simt sufleul cuprins de pace milenară
  Dar un loc nu își găsește pe acest pământ

 Șe tot zbat în firea mea, se luptă ne-ncetat
 Nestăpânite gânduri de mine și destin
 Câte patimi inocente s-au inmormântat
 În adâncul unui suflet rece și  străin

 S-au adunat în mine amintiri hoinare
 Ca la altar, grăbite,  depun numai plângeri
 Și spaime lungi în zbucium ca întinsa mare
 Cerșesc doar o milă la cerul plin de îngeri

 Oare eu spre care timp să-mi îndrept privirea
 Și să găsesc o cale prin a lui rotire
 Cu neliniști ce nu-mi vor răscoli gândirea
 Că iar am să trăiesc o altă amăgire

 Marin Voicu

sâmbătă, 1 octombrie 2016

O nouă toamnă

S-a  așternut o nouă toamnă pe pământ
Cu sublim vașmânt de frunză ruginie
Iar lumea toată tremură sub cerul sfânt
Cuprinsă brusc de-o ciudată isterie

Trece toamna cu ochi ca de rubine
Grațioasă printre  gene de lumină
Sub pașii ei ard domoalele coline
Și cerul ca-ntr-o gigantică gradină

Cu pași ușori amurguri tainice sosesc
Lumea obosită trece la culcare
Prin văi pustii ecouri nude pribegesc
Și fiorii reci ai toamnei prin frunzare

Vin frânturi de vânturi, sălbatice și crude
Purtând cu ele tăcerile deșarte
 Al toamnei rece mers incă se aude
Mereu mai slab și-atâta de departe

Marin Voicu


marți, 27 septembrie 2016

Tablou de toamnă





 E-atât de trist afară, liniștea-i de ghiață
 Iar un soare galben se ascunde printre nori
 În jur, e-așa de straniu și lipsit de viață
 Țipând isteric trec doar cârduri de cocori

 Încremenite, ca-ntr-o pânză învechită
 Stau coline cu râpi negre, anchilozate
 Jos, se strecoară ca o mantie  boțită
 Ceața fluturând printre crengile uscate

 Covor de brumă albă cu priviri deșarte
 Și-a așezat  usor  săruturi glaciale
 Pe tufișuri cu obraji de frunze moarte
 Și pe ecouri ce prelung se pierd în vale

 Și prin pădurea cu lungi brațe desfrunzite
 Nu-i pas de om să spargă liniștea ei gravă
 Doar un lup flămând a venit pe nesimțite
 Acordându-și glasul îngroșat cu o octavă

 Marin Voicu

sâmbătă, 26 martie 2016

Ploaie




E udă dimineaţa vag e  conturată
Pe când aripe de vânt prin vazduh se-nfoaie
Din pustiul rece nori vineţi se arată
Scuturând în ropot stropii grei de ploaie

E-atât de trist afară şi plouă apăsat
De parcă cerul tot din slava sa grozavă
Adâncile izvoare să curgă le-a lasat
Pe ziua obosită, rece şi bolnavă

Stă soarele în loc ascuns de-atâta vreme
Iar plapuma de nori un fulger alb o taie
Tresar pustietăţi cuprinse de dileme
Cand tunete mugesc in hora lor greoaie

E cuprinsă lumea de apă şi de haos
Şi parcă umezeala ne-a ajuns la oase
Dar revarsă Doamne o poală de repaos
Pe zările de fum cu genele apoase !

Marin Voicu

marți, 22 martie 2016

Fuga de destin

O viață-ntreagă am fugit de un destin
Ce îndărătnic îmi așeza in cale
Atâtea patimi, să le-ndur ca un creştin
În genunchi căzut cu gânduri ancestrale

Îmi stă destinul cu ochii plini de ură
Pe margine de suflet cugetând trufaș
Cum va sădi ca o veșnică tortură
Tainice păcate, el, cunoscut borfaș

Bâjbâind prin bezna cugetelor mele
Obosit își pune cursele la pândă
Viclene spaime, oarbe și infidele
Tăcute rod, din făptura mea plapândă

Câte ispitiri mi se aștern în  cale
Îmi dau târcoale ca lupii după pradă
Merg înainte, am drum fără escale
Tainic călător prin viața mea nomadă

Marin Voicu



luni, 14 martie 2016

Primăvara mea


                                   
O dimineață pe lume se boltise
Clătinând ușor din cap cu ochii somnoroși
Tremurând lumina pe cer se risipise
Iar norii galopează tăcuți si furioși

Copaci uitaţi de vreme acum s-au deșteptat
Și șușotesc aiurea cuprinși de presimțiri
Profetizeaza vântul poștaș neașteptat
Că va veni un soare cu galeșe priviri

O liniște se sparge zarva s-a iscat
Își fac tarafe pomii  la margine de zări
Cu păsările-n cor  sunt gata de cântat
Cereasca simfonie cu felicitări

Se lasă seara pe lumea de poveste
Vise se urzesc la poala nopții rece
Luna rușinoasă suie fără veste
Când mâhnită ziua adormită trece

Marin Voicu

duminică, 24 ianuarie 2016

Un loc in liniştea mea

În suflet o linişte mi se aşează gravă
Iar mintea deșteptată îmi urlă ca o brută
Durerea-ncet mă roade flămândă și mârșavă
Îndârjit scobește și ucigător sărută

Nu vise, nu lacrimi doar o vastă izolare
În care s-au pierdut speranțe prin mutele răscruci
E totul numai haos, o mare violare
De pace înrobitoare și-a unui dans de cuci

Din adâncimi de lume și uimitor de slabă
O umbră se arată prin  liniștea firavă
Prin jur ea se perindă și cată fără grabă
Un loc să își găsească prin liniștea grozavă

S-a așezat cuminte, senină si jilavă
La piept stângând umilă dorinți mistuitoare
Dar cine-i umbra slabă și-atâta de firavă ?
Vai, e chiar viața mea intr-o lume viitoare ?

Marin Voicu





miercuri, 20 ianuarie 2016

Astăzi

Astăzi m-am surprins stând la fereastră
Singur şi gândind cum viaţa trece
Inima-mi pustie şi sihastră
Se scufundă-n vremea putredă şi rece

Cresc fiori prin sufletul molatic
Iar visele se scutură din gând
Cu mâhniri îmbrăţişat tomnatic
Amurgul mi se-apropie curând

Marin Voicu