În sinea mea...

În sinea mea mi-am spus că nu e cu putinţă
Din tot ce-a fost cândva acuma să mai fie
Şi-n vremea care trece, orice năzuinţă
Nu poate fi decât o mare nebunie!

Lăsaţi-mă voi gânduri oarbe şi deşarte
Nu mai treziţi zadarnic amintiri apuse
Căci s-a închis demult a sufletului carte
Ofilind bobocii cuvintelor nespuse

Nu voi mai privi în urmă - un imens pustiu
Călcat de pașii mei ușori pe himeric drum
În jur e așa sinistru - totu-i pământiu
O milă nu se vede prin zările de fum

Tu destin trufaş ce-ai rătăcit pe căi pustii
Călcând ursuz pe ani ca pe uscate scânduri
Ca o amintire grea din urmă vrei să vii
Când anii s-au pierdut în valuri mari de gânduri?

Iar tu linişte ce mi te aşterni în cale
M-ai golit de patimi și mi-ai furat veșminte
Lasă-mă când şovăitor mă-ndrept agale
Spre locul unde am s-adorm de-acum-nainte

Marin Voicu

Suflet gol

Simt cum astăzi în mine sufletul e gol
Ca un vast pustiu fără pasăre sau vânt
Gând și vis împreunate îi dau ocol
Făpturii mele, arătare de om frânt

Prins între răspântii cu drumuri neschimbate
Ispitele mă ard, mă fieb neîncetat
Sub întregul cer stau zările curbate
Peste timpul rătăcit si necugetat

Când gândul călător deşteptat în mine
În care totul se bolteşte ireal
Trec acum ursite cu priviri senine
Şi amintirea prinsă-n visul ideal

Când se ţese ziua  noaptea se destramă
O vastă amărăciune s-a ivit  acum
Și haite de dureri cu glas stins mă cheamă
Cu râuri lungi de lacrimi pe obraji de fum

Marin Voicu