duminică, 20 iulie 2014

În sinea mea...

În sinea mea mi-am spus că nu e cu putinţă
Din tot ce-a fost cândva acuma să mai fie
Şi-n vremea care trece, orice năzuinţă
Nu poate fi decât o mare nebunie!

Lăsaţi-mă voi gânduri oarbe şi deşarte
Nu mai treziţi zadarnic amintiri răpuse
Căci s-a închis demult a sufletului carte
Ofilind savoarea minunilor apuse

Nu voi mai privi în urmă - un imens pustiu
Călcat de pașii mei ușori negăsind un drum
În jur e-așa sinistru - nimic nu este  viu
Iar visele îmi sunt doar niște grămezi de scrum

Tu destin trufaş ce-ai rătăcit pe căi pustii
Călcând ursuz pe ani ca pe uscate scânduri
Ca o amintire grea din urmă vrei să vii
Când anii s-au pierdut în valuri mari de gânduri?

Iar tu linişte ce mi te aşterni în cale
Şi-mi faci inima să bată în piept cuminte
Lasă-mă când şovăitor mă-ndrept agale
Spre locul unde am s-adorm de-acum-nainte

Marin Voicu

luni, 14 iulie 2014

Suflet gol

Simt cum astăzi în mine sufletul e gol
Ca un larg pustiu călcat de paşii nevăzuţi
Făptura mea uscată stingându-se domol
La un lung popas sub umbra norilor mărunţi

Prins între răspântii cu drumuri neschimbate
În ceasul sur priveşte cum vremea se măsoară
Prin zarea ca de ceară din timpuri scufundate
Cu spasme o tristeţe în suflet se strecoară

Iar când gândul călător deşteptat în mine
Peste care cerul se bolteşte ireal
Agale trec ursite  pe culmile senine
Şi amintirea prinsă în visul ideal

Când se ţese ziua iar noaptea se destramă
O vastă amărăciune s-a ivit  acum
Dureri înspăimântate cu glas stins mă cheamă
Având râuri lungi de lacrimi pe obraji de fum

Marin Voicu