sâmbătă, 28 iunie 2014

Final

Dacă aş fi putut să fiu nemărginirea
Iar destinul leneş n-ar rătăci în mine
Aş zămisli miraje lungi ca nesfârşirea
Cu mintea -n clipa uitărilor de sine

Iar sufletul în care dospise noaptea clar
Adânca frământare de păduri virgine
Privea cum se coboară pe reci cărări de var
Amurgul multor ani ce tot s-au strâns în mine

Obosit de timpul curgând neiertător
Cu vise anonime ucise în tăceri
Sorbind înstrăinarea ca semn prevestitor
Mă-ndoi sub năvala profundelor dureri

Stingher prin lumea moartă cu faţa la altar
Îmi aşez făptura cu împietrita-mi fire
Şi-ascult cum suie ora al timpului calvar
Sub lespezi de cavou şi cruci din cimitire

Marin Voicu

Un comentariu:

DOINA spunea...

O poezie cu versuri minunate, Fundalul melodic de asemenea fantastic.
Se acompaniaza bine una pe cealalta