Plecarea noastră

În gară bătea un ceas secundele vioi

Sub cerul adormit târziu şi fără oră

Sprijiniţi de aer având  ochii stinşi si goi

Stăteam tăcuţi în seara lungă şi sonoră

Poate că şi-acum obosit şi căzut pe brânci

Tot mai  măsoară ceasul fără ca să ştie

O lungă-mbrăţişare ce a fost atunci

Pe un peron în gara rece şi pustie

S-au poate că măsoară-n fiecare an

Cum moare făra zgomot iubirea noastră

Cu limbile întinse pe-acelaşi vechi cadran

În noaptea gânditoare, rece şi sihastră

Sufletele noastre s-au rătăcit în urmă

În brațe unul altuia nu pot să-și cadă

În noaptea şchiopătând cu vise ce se curmă
Au obosit și nu pot nici să se mai vadă

Marin Voicu