Când o bătrână durere străbate
Sufletul atât de singur şi plin
De tragedia clipelor uitate
Să fie doar forme neînsemnate
Acest Eu şi Tu sau Noi care apun?
Din adâncimea tristeţii răzbate
Cântecul zării şi visul nebun
Să fie norul sau floarea sau marea
Doar picături de suflet înfiorat?
Fie sensul, patima şi încântarea
Umbrele unui destin descătuşat
O vorbă, un licăr, un fulger e stolul
Ce străbate Eternul cu-adevărat
Va rămâne între noi numai golul
Şi miticul Eu stigmatizat
Marin Voicu