joi, 17 aprilie 2014

Miticul Eu

Să fie acesta ceasul de chin
Când o bătrână durere străbate
Sufletul atât de singur şi plin
De tragedia clipelor uitate

Să fie doar forme neînsemnate
Acest Eu şi Tu sau Noi care apun?
Din adâncimea tristeţii răzbate
Cântecul zării şi visul nebun

Să fie norul sau floarea sau marea
Doar picături de suflet înfiorat?
Fie sensul, patima şi încântarea
Umbrele unui destin descătuşat

O vorbă, un licăr, un fulger e stolul
Ce străbate Eternul cu-adevărat
Va rămâne între noi numai golul
Şi miticul Eu stigmatizat

Marin Voicu

vineri, 11 aprilie 2014

Altă primăvară

În largi azururi cu vâlvătăi de aur
Zorii se îmbracă în straie de festin
Liniştea  întinsă doarme pe coclaur
Şi-un vânt şoldiu viseaza straniu-i destin

Un foşnet zgribulit pomii îi deşteaptă
În răsărit de sânge moţăind prin nori
Sub cer de ceară melancolii aşteaptă
Să-şi scuture vazduhul caldele culori

În miezul zilei cu poala desfăcută
Se învălmăşesc în ea nori rătăcitori
Tremură o vreme în haina-i descusută
Pe când le cerne ochii stropi răsunători

Marin Voicu

marți, 1 aprilie 2014

Clipa de amurg

Captiv al lumii, împresurat de umbre
Şi învins de vreme la fiecare pas
Rătăcind prin noaptea gândurilor sumbre
Caut nemurirea prin ceruri de atlas

Şi-am să las din mine sufletul să zboare
Spre-naltele câmpii uitate de suspine
Să străbat-apoi poteci  şerpuitoare
Găsindu-şi drumul întoarcerii în mine

A strâns în braţe petale de lumină
Din ceruri adormite cu-azururi care curg
Dar întors în mine ca dintr-o grădină
Are strânsă-n mână o clipă de amurg

Marin Voicu