sâmbătă, 13 iulie 2013

Trec ani...


Trec anii  cu mersul lor neostenit,
Şerpuind pe drumul gârbovit şi lung
Sună ora că de-acum s-a ofilit,
În mine gândul şi n-am cum să-l alung

Niciun pas nu calcă praful de pe drum,
Au asfinţit în vreme trecătorii,
Şi orice vis e-acuma doar un scrum,
Cernut de vânt în poala depărtării.

Vor mai trece ani fără ocoluri,
Cu-acelaşi vis sub zare adormit,
Vei şti oare cum se ofilesc fioruri,
Şi în lumea asta câte-am pătimit?

Simt în mine cum încă se desfac,
Mereu aceiaşi muguri ai iubirii,
Şi-ngenunchez, că-i boală fără leac,
În faţă la altarul izbăvirii!

Marin Voicu