joi, 28 februarie 2013

Înger




În minte calc prăpăstii și spații virginale
Și nicicând pașii nu-mi ajung la margini de abis
Stau încremenite-n beznă fricile virale
Dar și destinul meu sărac și-atât de indecis

S-au pârguit neliniști iar fruntea-mi plec cuminte
La noaptea senzuală ce s-a întins prin vreme
A strâns în poală stele și-atâta lucruri sfinte
Dar o lume n-a iertat de ură și blesteme

Câte ursitori au fost la nașterea-mi târzie
Și toate m-au abandonat ca din întâmplare
Nici-un dar nu mi-au adus nici măcar tămâie
Nu mi-au adus nici pacea să-ntindă la picioare

Ce sunt eu? Doar un trecător nesfințit cu daruri
Ușoară pradă am fost dorințelor nefrânte
Veșnic voi purta bestemul unui zeu pe haruri
Dar și vicleanul semn al păcatului pe frunte

La altarul nopții am ars o boabă de tămâie
Si am invocat un înger mâna să-mi întindă
Să lase a lui sfințire cugetul  să-mi mângâie
Ca de sufletu-mi năuc credința să se prindă

Marin Voicu

vineri, 1 februarie 2013

Îmi amintesc...

Îmi amintesc cum picura amurgul
Petale de culori nălucitoare
Sub cerul ce îşi scutura tot crângul
De umbre-adânci şi visătoare

Şi plopii prinşi în răzvrătiri nebune
Cu dezgoliri de gânduri şi de foi
Când o vrajă pe-aleea de tăciune
Sculpta fiori prin sufletul din noi

Şi lacul cu oglinda secetoasă
Cum l-arginta o lună umilită
Sau gânditoarea salcie pletoasă
Clipind de somn în noaptea ostenită

Îmi amintesc şi pătimaşe vânturi
Ce viscolesc şi fierb neîncetat
Cioplesc tăceri înfloritoare nuduri
Într-un suflet de iubire-nfometat

Marin Voicu