duminică, 30 decembrie 2012

Zi de noiembrie




Cum plânge ziua în note lungi şi grele
Sub petice de nori păsări rătăcesc
Ca nişte umbre ce ascund în ele
Uitate ploi de mărgăritar ceresc

Înghite ziua ora care plânge
Şi-un glas uscat de frunze argintate
Tristeţi brumate par acum de sânge
Când la poarta sufletului bate

Mai ard culori prin veştedul amurg
Mâhniţi cocorii ţipă în delir
Pe sâni de seară neguri reci se scurg
Şi tăcerea subţiată ca un fir

Se stinge ziua necurmat îmi plouă
O nostalgie-n suflet se deşteaptă
Pe când speranţa mi se rupe-n două
Şi un destin ce plânge şi aşteaptă

Marin Voicu