Când umbrele se clatină-n tăcere,
Un suflet obosit şi împovărat,
La mal de drum îşi plânge-a lui durere ?
Are glasul stins care te-nfioară
Când îşi cheamă din amintiri trecutul,
Dar răspunde o tăcere milenară,
Căci la orice vis i s-a frânt avântul.
În seara asta timpul odihneşte,
Îmbrăţişând durerea funerară,
Şi-un gând care acuma poposeşte,
În suflet ca amurg ce stă să moară.
Iar tăcerea ca ultimă bătaie,
Se-ntinde prin eternul nemişcat.
În ora când întoarsă ca o foaie,
Dezgolit de vise uitarea l-a lăsat.
Marin Voicu
Un comentariu:
In seara asta te voi visa
Valsand in nebunia primaverii,
Stele si luceferi ne vor inconjura
Intr-un concert de suflet al impacarii.
Trimiteți un comentariu