Drumul vieţii

Am adunat anii ca pe aur si rubine

De pe sterpul drum al vieții când singur am trecut

Mi-au împovărat tot trupul și șchioapăt ca un câine

Și-mi este sprijin un toiag de gând necunoscut

Mare îmi e păcatul căci sunt avar de viață

Și am să culeg cu râvnă ani câți au mai rămas

Chiar și târâș voi merge pe calea mea măreață

Nimic să nu rămână-n urmă nici măcar un ceas

Am străbătut tot drumul și nimeni nu-i cu mine

Și n-am gasit o urmă nici semne să-mi arate

Că e drumul potrivit și nu cărări străine

Unde pribegesc momeli și patimi blestemate

Am avut înfrângeri neștiind pe ce drum să trec

Înlănțuit am fost in a timpului sclavie

Dar în față la Destin smerit capul mi-l aplec

Știind acum ca el este marea simfonie

   Marin Voicu

În seara asta

În seara asta cu cer nedescifrat,
Când umbrele se clatină-n tăcere,
Un suflet obosit şi împovărat,
La mal de drum îşi plânge-a lui durere ?

Are glasul stins care te-nfioară
Când îşi cheamă din amintiri trecutul,
Dar răspunde o tăcere milenară,
Căci la orice vis i s-a frânt avântul.

În seara asta timpul odihneşte,
Îmbrăţişând durerea funerară,
Şi-un gând care acuma poposeşte,
În suflet ca amurg ce stă să moară.

Iar tăcerea ca  ultimă bătaie,
Se-ntinde prin eternul nemişcat.
În ora când întoarsă ca o foaie,
Dezgolit de vise uitarea l-a lăsat.

   Marin Voicu