Ca vântul prin nopţile comune,
Uitate ore risipind tăcut,
Şi gânduri stinse-n rugăciune.
Pribeag răzleţ, pe tainice poteci,
Îmi strig soarta cu glas fără ecou,
Încet şterg neliniştile reci,
De un amurg ce pare nou.
Schimb tristeţea cu zâmbet mincinos
Şi lacrimi schimb în bucurie,
Dinspre noapte la ziua reîntors,
Sorb din viată lenta agonie,
Sunete de clopot prin mine trec,
Simt fiorul care mă invie,
Destin, smerit capul mi-l aplec,
Căci tu eşti marea simfonie.
Marin Voicu