luni, 27 februarie 2012

Zâmbesc uitării

Când e amurgul sărutat de bezne,
Iar pe mătasea nopţii luceferi ard,
Eternul obosit se-ntinde lesne,
Ca o linişte pictată pe un gard.

Se zbat priviri în cautări de doruri,
Amintiri golaşe se adună-n gând,
Zâmbesc uitării ce îmi dă fioruri,
Pe când adun suspinele flămând.

Se crapă norii în priviri de apă,
Ştergând tot cerul cu unduiri de vals,
Când umbra timpului ades mai sapă,
Adânc durerea cu zâmbetul ei fals.

Încă mai strâng dorinţele în palmă,
Neînţelese vise si străine,
Prin miez de soartă tulbure si calmă,
Eu te caut de-o viaţă şi mai bine.

  Marin Voicu

joi, 9 februarie 2012

Nu mint ochii

Nu deschide ochii timpul  în zadar,
Iar ora lui de noapte nu ne minte,
Că moare visul pe pragul de hotar,
În aşteptarea mută şi cuminte.

Şi azi când clipa trece şovăielnic,
Iar tăcerea în suflet se împlântă,
Apune-încet în lacul de-ntuneric,
O privire amăgitor de sfântă.

În liniştea ce acum se scurge,
Ca o lumină prin umbrele subţiri,
Nu mint ochii când sufletul mai plânge,
Atâtea gânduri foşnind de amintiri.

Când e durerea un soare scăpătat,
Ca o enigmă sufletul pătrunde,
Nu mint ochii că el s-a adăpat,
Din apele uitării fără unde.

Nu mint ochii, nici ceasul de nisip,
Când visele mai şerpuie-n perdele,
Am să las gânduri să-mi treacă peste chip,
Încet să-mi umple golul vieţii mele.

   Marin Voicu