luni, 23 ianuarie 2012

Destin

Uitat de soartă cu sufletul cuprins,
De agonia viselor fugare,
În lumea largă destinul mi s-a stins,
Pe pânza durerilor amare,

Şi-n ploi nocturne la margine de gând,
Un zvon stingher mai bate la o poartă,
În ziua cea de ieri când un dor plăpând,
Tresare singur prin tăcerea moartă.

Iar când noaptea târziul suie zarea,
Sorbind în taină lacrima din mine,
Paşii mei pribegi străbat încet cărarea,
Cu şovăiala zilei care vine.

Mai răzbat prin mine clipe ce au fost,
Ca o poveste în singurul meu gând,
Adulmec umbre din vremuri fără rost,
Dar şi suspinul din sufletul plăpând.

   Marin Voicu

4 comentarii:

tasha spunea...

Clipele placute nu se uita niciodata, raman in "buzunarul" inimii pe vecie!
Vad multa tristete in versurile tale..vise care nu s-au realizat...suspine...

marin voicu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
marin voicu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
marin voicu spunea...

Multumesc frumos pentru comentariu si apreciere Olga!