luni, 23 ianuarie 2012

Destin

Uitat de soartă cu sufletul cuprins,
De agonia viselor fugare,
În lumea largă destinul mi s-a stins,
Pe pânza durerilor amare,

Şi-n ploi nocturne la margine de gând,
Un zvon stingher mai bate la o poartă,
În ziua cea de ieri când un dor plăpând,
Tresare singur prin tăcerea moartă.

Iar când noaptea târziul suie zarea,
Sorbind în taină lacrima din mine,
Paşii mei pribegi străbat încet cărarea,
Cu şovăiala zilei care vine.

Mai răzbat prin mine clipe ce au fost,
Ca o poveste în singurul meu gând,
Adulmec umbre din vremuri fără rost,
Dar şi suspinul din sufletul plăpând.

   Marin Voicu

miercuri, 18 ianuarie 2012

Baladă pentru tine

E largă lumea ca cel din urmă gând,
Ca o rătăcire în ora ce se-adună,
De pulberi nins şi singurătăţi strângând,
Mă legănam cu visul împreună.

Adunam în mine gânduri ca un ghem,
Şi rugi nespuse în zilele de ieri,
Plutind ca seara şi fără să te chem,
Cu pas plăpând veneai de nicăieri.

Ca fantasma ai rătăcit prin mine,
Sădind tristeţea ce acum mă stinge
Sunt ca o mare plină de suspine,
Un suflet ce undele durerii strânge.

Mă  regăsesc în fremăt de plânse foi,
Pe-un drum ce duce spre raiul destrămat,
Când toamnele uitării ca nişte ploi,
Se scurg o amăgirea de vis ciudat.

    Marin Voicu

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Clipele ca ploile de ieri



E timpul numai clipe nesfârşite
Prinse toate-n sfera nemişcării lor
Ca nişte gânduri lungi şi adormite
Pe când în suflet rănile mai dor

Se scurg clipele ca ploile de ieri
Cuprinse-n iureşul ce stă să vină
În ropote de ape sau cu paşi stingheri
Şi ochii plini cu lacrimi de răşină

Iar glasuri goale vântul mi le poartă
Ca un ecou venind din două strune
Şi-apune ispitit în taina spartă
Şi în priviri arzând ca un tăciune

Tot vin glasuri din noaptea de departe
Glasuri goale, oarbe şi infidele
Şi mă pătrund gândurile moarte
Ce mă adorm cu liniştea din ele

Marin Voicu


Să nu uiţi !





Tu niciodată să nu-mi uiţi privirea
O răzvrătire a gândului hoinar
Sub pleoape ce ascund nemărginirea
Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar

Nici ochii mei cu geometrii impure
Privindu-ţi urma de senzuale gambe
Ca un balans prin spaţiile pure
Sau prin apus de colorate stambe

Să nu uiţi ziua cu fundă de arnici
Când ameţit de gândurile-n fugă
Ca într-un vis de toamnă pictat aici
La tine-mi plec genunchii într-o rugă

Nici şoaptele în vânt ca suferinţe
Sau dorinţe prinse-n ţipătul obscur
Ale neînţelese-mi neputinţe
Când vreau sa ti le spun sub cerul pur

Marin Voicu



joi, 12 ianuarie 2012

Nu cred...


Nu cred că am să pot uita vre-o dată,
Noaptea-n care mişcai încet ca marea,
Când încurcat prin glezne fără pată,
Muşcam flămând privindu-ţi încântarea.

Nici dorinţa venită din adâncuri,
Ca un vartej suind prin simţ şi gând,
Lăsând plecat tăcutele săruturi,
Ca o vrajă în tine lunecând.

Ţi-adulmec forma în clipele inerte,
Ca şovăiala umbrei prin alte vremi,
Prins de unda mişcărilor încete,
Ascult în tine cântecul ce-l gemi.

Cu şoapte dulci în clipe-ncremenite,
Te port aiurea prin ceasul monoton,
Ochii îţi răsfrâng patimi necitite,
Când tresar în tine suspine ca un zvon.

   Marin Voicu

marți, 10 ianuarie 2012

Uitat

Pe matca lumii mai freamătă un glas,
Şi aşteptări ce nu au să mai fie,
Şi somnul lung ce şi-a facut popas,
Pe locul însemnat pentru vecie.

Uitat de toţi de tine deopotrivă,
Cu ochii-n lacrimi înotând prin bezne,
O resemnare - ispită milostivă,
Îmi intră-n suflet amăgitor de lesne.

Să opresc din umblet visul e-n zadar,
Gonind din urmă gândurile nude,
Sufletu-mi epavă mai tânjeşte doar,
Lumina ce în ochii tăi se-ascunde.

Mai caut dorul, ruga şi chemarea,
Prin noaptea ce în starea ta se pierde,
Şi am găsit trecutul şi uitarea,
Şi-un venin ce mă usucă verde.

   Marin Voicu

Scrisă în noiemb.2011

luni, 9 ianuarie 2012

La fântână



Cum răzbat prin mine gânduri care pier,
În ora grea ciudat inlănţuită,
Pe când în suflet dospeşte-un dor stingher,
Dar şi o rugă nemaiîntâlnită.

Şi n-am să cer ce-a fost şi nu mai este,
Nici măcar ecoul cu alba lui aripă,
Ci aşteptarea care-mi dă de veste,
Că sufletul mai pipăie o clipă.

Prin neguri rupte şi limpede trecut,
Desluşind un drum ce n-are să mai fie,
Pe pletele de seară mă întind tăcut,
Ca iedera boltită-n veşnicie.

Şi atunci când gemetele vechi tresar,
Iar gândul cerne timpul de chemare,
Pasi mi se aştern pe drumul de hotar,
Spre fântâna plină cu uitare.

   Marin Voicu