duminică, 30 decembrie 2012

Zi de noiembrie




Cum plânge ziua în note lungi şi grele
Sub petice de nori păsări rătăcesc
Ca nişte umbre ce ascund în ele
Uitate ploi de mărgăritar ceresc

Înghite ziua ora care plânge
Şi-un glas uscat de frunze argintate
Tristeţi brumate par acum de sânge
Când la poarta sufletului bate

Mai ard culori prin veştedul amurg
Mâhniţi cocorii ţipă în delir
Pe sâni de seară neguri reci se scurg
Şi tăcerea subţiată ca un fir

Se stinge ziua necurmat îmi plouă
O nostalgie-n suflet se deşteaptă
Pe când speranţa mi se rupe-n două
Şi un destin ce plânge şi aşteaptă

Marin Voicu


joi, 29 noiembrie 2012

Tie

Privirea ta m-a pus pe gânduri
Şi m-a-ndemnat iar ca să visez
Şi-ţi scriu acum aceste rânduri
Curgând ca valsul vienez

La mine-n braţe protector
Te-ai cuibărit ca o dorinţă
Cuprins-n vis cuprinsă-n dor
Îmi eşti o umbră de fiinţă

Adormită între crâmpeie
De vise prinse între rugi
În gând mă cauţi tu femeie
Şi-n plânsul nopţilor prelungi?

Mă pipăi şi-ncă nu mă simţi
Deşi mi te alinţi în braţe
Şi asculţi şoaptele fierbinţi
Subţiri şi lungi ca nişte aţe.

Eu suspinele-ţi culeg flămând
În săruturi pătimaşe
Căci sunt cu tine şi nu în gând
Şi nici  în visele golaşe

Marin Voicu

duminică, 11 noiembrie 2012

Toamnă

Un început timid, o dimineaţă
Ca un inel de caldă sărutare
Când în oglinda zilei se răsfaţă
O toamnă îmbrăcată-n cerşetoare

A apărut şi-i chipul nins de soare
Iar trena ei cusută-n mii de flori
A adunat în dulce-mbrăţişare
Speranţe amestecate cu fiori

A strâns în sân parfumuri din petale
Poate aşa e scris în al său destin
Să le presare-n ruginita-i cale
Lăsând în  urmă tristeţe şi suspin

Se opreşte ziua din al său umblet
Amurgul se furişeaza printre noi
Ştii  toamnă ce rece eşti la suflet
Şi cum plâng arborii cu uscate foi?

Marin Voicu

duminică, 4 noiembrie 2012

Zi de toamnă

Eşti doar o zi de toamna aurie
Cu haina-n zdrenţe şi mergi spre asfinţit
Sculptând destine-n zarea ruginie
Valsezi de mână cu vântul amorţit

Pictezi pe cerul colorat de toamnă
Un zbor de păsări şi-o lacrimă pe chip
Şi când săruti lumina dulce doamnă
Îmi citeşti soarta scrisă pe nisip

Tăcută, mi-ai trecut pe la fereastră
Zâmbind că anii mi s-au scurs prin vreme!
Ştii cum doare tristeţea ta sihastră
Când eu te cânt in serile boeme?

Înfrigurată-n capătul de seară
Tragi manta de vise-n nopţile cu ploi
Ce lacrimi, pe obrajii tăi de ceară
Curg îngălbenind sufletul  din noi!

Marin Voicu

duminică, 30 septembrie 2012

Cine sunt eu?


Sunt clipa ce tâmpla mângâie uşor
Când noaptea se revarsă prin fereastră
Iar gândurile foşnesc adormitor
Purtate lin pe unda ei albastră.

Şi sclavul ce nemuririi m-am vândut
Cu tot parfumul cerului în floare
Când timpul odihneşte ca un sărut
Pe culoarea oboselii care doare.

Sunt accentul unui cântec dintr-un gând
Închis în suflet cu lacăt pus de soartă
În dimineţi ce suie rând pe rând
Spre cer s-ajungă magica lui poartă

Sau ecoul plin de acorduri nude
Descătuşând ades secretele din noi
Pe când zefirul nopţii se ascunde
În cântecul de ieri al arborilor goi.

Sunt îmbrăţişarea timpului învins
În dimineţi spre culmi nemuritoare
Sau veacul de tăcere ce stă intins
Pe lumea ofilită ca o floare.

Marin Voicu



joi, 31 mai 2012

Iubesc surâsul


Iubesc surâsul zilei care vine
În linii suple ce unduind se scurg
Ca o ploaie din înălţimi creştine
Prin tăcerea estompată de amurg

Mângâi trupu-i de albastru sidefat
Ce tremură prin raze de lumină
E ca un sunet ce zace agăţat
În liniştea ciudată şi deplină

Ochii, acut albastru ce învie
O privire ca zorii ce se crapă
In dulce şi amară rapsodie
Când mă scald în ei ca într-o apă

Macină timpul ziua către seară
Ca o liniştire-n somn necunoscut
Pe-ale nopţii plete stele-ncep s-apară
Ce cad ca visele din al meu trecut.

Marin Voicu

                                                                                                               

marți, 17 aprilie 2012

Drumul vieţii

Pe drumul vieţii singur am trecut,
Ca vântul prin nopţile comune,
Uitate ore risipind tăcut,
Şi gânduri stinse-n rugăciune.

Pribeag răzleţ, pe tainice poteci,
Îmi strig soarta cu glas fără ecou,
Încet şterg neliniştile reci,
De un amurg ce  pare nou.

Schimb tristeţea cu zâmbet mincinos
Şi lacrimi schimb în bucurie,
Dinspre noapte la ziua reîntors,
Sorb din viată lenta agonie,

Sunete de clopot prin mine trec,
Simt fiorul care mă invie,
Destin, smerit capul mi-l aplec,
Căci tu eşti marea simfonie.

   Marin Voicu

miercuri, 4 aprilie 2012

În seara asta

În seara asta cu cer nedescifrat,
Când umbrele se clatină-n tăcere,
Un suflet obosit şi împovărat,
La mal de drum îşi plânge-a lui durere ?

Are glasul stins care te-nfioară
Când îşi cheamă din amintiri trecutul,
Dar răspunde o tăcere milenară,
Căci la orice vis i s-a frânt avântul.

În seara asta timpul odihneşte,
Îmbrăţişând durerea funerară,
Şi-un gând care acuma poposeşte,
În suflet ca amurg ce stă să moară.

Iar tăcerea ca  ultimă bătaie,
Se-ntinde prin eternul nemişcat.
În ora când întoarsă ca o foaie,
Dezgolit de vise uitarea l-a lăsat.

   Marin Voicu

marți, 20 martie 2012

Dacă...

Dacă totul ar fi ca altă dată,
Mi-aş face sufletul ca o fereastră,
Să intre-n ea ca şoaptă după şoaptă,
Privirea ta de linişte albastră.

Apoi sufletu-mi să-şi lase forma,
Ca o rugă-n necuprinse lacrimi,
Pe când se scurg suspine din enorma
Şi neînţelesei tale patimi.

Am s-adun visul ce se înfăşoară,
Ca vraja pe-ale noastre începuturi,
Când privind obrajii tăi de ceară,
Voi depune ale mele dulci săruturi.

Dar îmi rămân dorinţele în urmă,
Şi gânduri vin aşa cum vine plicul,
Şi vin mereu şi trec şi nu se curmă,
Când din dorinţe mi-a rămas nimicul.

   Marin Voicu

luni, 27 februarie 2012

Zâmbesc uitării

Când e amurgul sărutat de bezne,
Iar pe mătasea nopţii luceferi ard,
Eternul obosit se-ntinde lesne,
Ca o linişte pictată pe un gard.

Se zbat priviri în cautări de doruri,
Amintiri golaşe se adună-n gând,
Zâmbesc uitării ce îmi dă fioruri,
Pe când adun suspinele flămând.

Se crapă norii în priviri de apă,
Ştergând tot cerul cu unduiri de vals,
Când umbra timpului ades mai sapă,
Adânc durerea cu zâmbetul ei fals.

Încă mai strâng dorinţele în palmă,
Neînţelese vise si străine,
Prin miez de soartă tulbure si calmă,
Eu te caut de-o viaţă şi mai bine.

  Marin Voicu

joi, 9 februarie 2012

Nu mint ochii

Nu deschide ochii timpul  în zadar,
Iar ora lui de noapte nu ne minte,
Că moare visul pe pragul de hotar,
În aşteptarea mută şi cuminte.

Şi azi când clipa trece şovăielnic,
Iar tăcerea în suflet se împlântă,
Apune-încet în lacul de-ntuneric,
O privire amăgitor de sfântă.

În liniştea ce acum se scurge,
Ca o lumină prin umbrele subţiri,
Nu mint ochii când sufletul mai plânge,
Atâtea gânduri foşnind de amintiri.

Când e durerea un soare scăpătat,
Ca o enigmă sufletul pătrunde,
Nu mint ochii că el s-a adăpat,
Din apele uitării fără unde.

Nu mint ochii, nici ceasul de nisip,
Când visele mai şerpuie-n perdele,
Am să las gânduri să-mi treacă peste chip,
Încet să-mi umple golul vieţii mele.

   Marin Voicu

luni, 23 ianuarie 2012

Destin

Uitat de soartă cu sufletul cuprins,
De agonia viselor fugare,
În lumea largă destinul mi s-a stins,
Pe pânza durerilor amare,

Şi-n ploi nocturne la margine de gând,
Un zvon stingher mai bate la o poartă,
În ziua cea de ieri când un dor plăpând,
Tresare singur prin tăcerea moartă.

Iar când noaptea târziul suie zarea,
Sorbind în taină lacrima din mine,
Paşii mei pribegi străbat încet cărarea,
Cu şovăiala zilei care vine.

Mai răzbat prin mine clipe ce au fost,
Ca o poveste în singurul meu gând,
Adulmec umbre din vremuri fără rost,
Dar şi suspinul din sufletul plăpând.

   Marin Voicu

miercuri, 18 ianuarie 2012

Baladă pentru tine

E largă lumea ca cel din urmă gând,
Ca o rătăcire în ora ce se-adună,
De pulberi nins şi singurătăţi strângând,
Mă legănam cu visul împreună.

Adunam în mine gânduri ca un ghem,
Şi rugi nespuse în zilele de ieri,
Plutind ca seara şi fără să te chem,
Cu pas plăpând veneai de nicăieri.

Ca fantasma ai rătăcit prin mine,
Sădind tristeţea ce acum mă stinge
Sunt ca o mare plină de suspine,
Un suflet ce undele durerii strânge.

Mă  regăsesc în fremăt de plânse foi,
Pe-un drum ce duce spre raiul destrămat,
Când toamnele uitării ca nişte ploi,
Se scurg o amăgirea de vis ciudat.

    Marin Voicu

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Clipele ca ploile de ieri



E timpul numai clipe nesfârşite
Prinse toate-n sfera nemişcării lor
Ca nişte gânduri lungi şi adormite
Pe când în suflet rănile mai dor

Se scurg clipele ca ploile de ieri
Cuprinse-n iureşul ce stă să vină
În ropote de ape sau cu paşi stingheri
Şi ochii plini cu lacrimi de răşină

Iar glasuri goale vântul mi le poartă
Ca un ecou venind din două strune
Şi-apune ispitit în taina spartă
Şi în priviri arzând ca un tăciune

Tot vin glasuri din noaptea de departe
Glasuri goale, oarbe şi infidele
Şi mă pătrund gândurile moarte
Ce mă adorm cu liniştea din ele

Marin Voicu


Să nu uiţi !





Tu niciodată să nu-mi uiţi privirea
O răzvrătire a gândului hoinar
Sub pleoape ce ascund nemărginirea
Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar

Nici ochii mei cu geometrii impure
Privindu-ţi urma de senzuale gambe
Ca un balans prin spaţiile pure
Sau prin apus de colorate stambe

Să nu uiţi ziua cu fundă de arnici
Când ameţit de gândurile-n fugă
Ca într-un vis de toamnă pictat aici
La tine-mi plec genunchii într-o rugă

Nici şoaptele în vânt ca suferinţe
Sau dorinţe prinse-n ţipătul obscur
Ale neînţelese-mi neputinţe
Când vreau sa ti le spun sub cerul pur

Marin Voicu



joi, 12 ianuarie 2012

Nu cred...


Nu cred că am să pot uita vre-o dată,
Noaptea-n care mişcai încet ca marea,
Când încurcat prin glezne fără pată,
Muşcam flămând privindu-ţi încântarea.

Nici dorinţa venită din adâncuri,
Ca un vartej suind prin simţ şi gând,
Lăsând plecat tăcutele săruturi,
Ca o vrajă în tine lunecând.

Ţi-adulmec forma în clipele inerte,
Ca şovăiala umbrei prin alte vremi,
Prins de unda mişcărilor încete,
Ascult în tine cântecul ce-l gemi.

Cu şoapte dulci în clipe-ncremenite,
Te port aiurea prin ceasul monoton,
Ochii îţi răsfrâng patimi necitite,
Când tresar în tine suspine ca un zvon.

   Marin Voicu

marți, 10 ianuarie 2012

Uitat

Pe matca lumii mai freamătă un glas,
Şi aşteptări ce nu au să mai fie,
Şi somnul lung ce şi-a facut popas,
Pe locul însemnat pentru vecie.

Uitat de toţi de tine deopotrivă,
Cu ochii-n lacrimi înotând prin bezne,
O resemnare - ispită milostivă,
Îmi intră-n suflet amăgitor de lesne.

Să opresc din umblet visul e-n zadar,
Gonind din urmă gândurile nude,
Sufletu-mi epavă mai tânjeşte doar,
Lumina ce în ochii tăi se-ascunde.

Mai caut dorul, ruga şi chemarea,
Prin noaptea ce în starea ta se pierde,
Şi am găsit trecutul şi uitarea,
Şi-un venin ce mă usucă verde.

   Marin Voicu

Scrisă în noiemb.2011

luni, 9 ianuarie 2012

La fântână



Cum răzbat prin mine gânduri care pier,
În ora grea ciudat inlănţuită,
Pe când în suflet dospeşte-un dor stingher,
Dar şi o rugă nemaiîntâlnită.

Şi n-am să cer ce-a fost şi nu mai este,
Nici măcar ecoul cu alba lui aripă,
Ci aşteptarea care-mi dă de veste,
Că sufletul mai pipăie o clipă.

Prin neguri rupte şi limpede trecut,
Desluşind un drum ce n-are să mai fie,
Pe pletele de seară mă întind tăcut,
Ca iedera boltită-n veşnicie.

Şi atunci când gemetele vechi tresar,
Iar gândul cerne timpul de chemare,
Pasi mi se aştern pe drumul de hotar,
Spre fântâna plină cu uitare.

   Marin Voicu