vineri, 15 aprilie 2011

Când noaptea întârzie-n amurg




Atunci când noaptea întârzie-n amurg,
Stropi de întuneric cad de prin perdele,
Se fugăresc, se-ntorc şi apoi se scurg,
În apele singurătăţii mele.

Se rotesc şi-n aer într-un gest final,
Sărind peste abisul de tăcere,
Se prind apoi pe un fir de gând banal,
Ca scoicile dormind în coliere.

Dar mai cade câte una când şi când,
Şi-mi sparge apa de singurătate,
Par constelaţii asfinţite rând pe rând,
Din alte lumi atât de-ndepărtate.

Atunci când noaptea va veni din nou,
Cu trena ei în violet scăldată,
Găsi-va doar o ruină de ecou,
Din amintirile  de altădată.

Marin Voicu

joi, 7 aprilie 2011

Tăcerea...

Tăcerea mi-a escaladat fereastra,
Venind ca singuratică maree,
Pe o cărare albă şi din glastra,
Cu flori ce au parfum de azalee.

E linişte  în grădina sumbră,
Se-aude doar a stelelor mişcare,
Alunecă încet tăcerea ca o umbră,
În sufletu-mi de apă călătoare.

Şi e tăcerea chiar acolo-n suflet,
Se zbuciumă şi plânge şi tot doare,
Dar nu a obosit de-atâta umblet,
Strivind sub tălpi umila mea cărare.

În mine ca pe o mare de oglinzi,
Mai port tăcerea ca ultima dorinţă,
E amară şi nu poţi să o cuprinzi,
La piept ca pe o magică fiinţă.

Marin Voicu

vineri, 1 aprilie 2011

Pe țărm...

Sub cerul ca de tuci un țărm pustiu se-ntinde
Cu multe stânci mâncate de vremuri și de ploaie
Dar îmi văd imaginea din zări cum se desprinde
Ca o umbră alergând tăcută și greoaie

Acum a strâns în grabă puzderie de gânduri
Dar și-o liniște mâhnită, goală și umilă
Tristețile din urmă s-au adunat  în cârduri
Poteci ca să străbată cu mersul de cămilă

Nu s-a oprit o clipă, e dincolo de mine
Ca un vârtej ea suie pe calea-i schimbătoare
Spre un  orb ochi de cer cu veleități divine
Din care să adune destine protectoare

A răscolit toți norii - ciudate acolade
Nimic nu a găsit, doar seninătăți ostile
Cu ochii adormiți stau singurătăți năroade
Prin nopțile târzii și prin vremuri inutile

Mi-a obosit imaginea, e palidă la chip
A pierdut speranța că va mai găsi destinul
Va merge iar pe-același drum cu stânci si cu nisip
Și-atâta de pustiu că l-a năpădit pelinul

Marin Voicu