Îmi simt sufletul ca un copac în doliu
Când o durere oarbă croncăne pe drum
Prinse in al nopţii vast linţoliu
Destin şi plângeri mor făcute scrum
Şi-n mormântul ce zace-n amurgire
Sub cerul ce şi-a picurat veninul
Oasele de lut strânse-n nesfinţire
Cu urlete de lup să îşi strige chinul
Când ard vise în hrube de durere
Iar scrumul lor pe cuget se aşterne
Când ard vise în hrube de durere
Iar scrumul lor pe cuget se aşterne
În sufletul pustiu şi plin de fiere
Să fie numai simfonii eterne
Ce crud duşman imi e acum pământul
Şi-am să-l blestem prin bezne scos din minţi
Să dospească frunza, să usuce vântul
Crucile ce urlă şi scrâşnesc din dinţi
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu