sâmbătă, 22 octombrie 2011

Cine eşti tu ?



Tu eşti suspinul trecător prin mine,
În ceasul pur din zările mirate,
Şi îmi măsori fiorul care vine,
Purtat pe pânza nopţilor uitate.

De poţi pleca eu nu pot rămâne,
Dar n-am să trec dincolo de mine,
N-am să fac tăcerea să răsune,
Ca marea ridicată din suspine.

Pâlpâie zadarnic gândurile-n gol,
Răzbat prin ele zvonuri de departe,
Ascult ecoul cuvintelor domol,
Desprins din imnul orelor deşarte.

Iar muşcă noaptea târziul ruginit,
În văl să-mi prindă gândul de pripas,
Ai devenit  un vis ce s-a ofilit,
Când tu mi-ai șoptit uşor un bun rămas.
Marin Voicu

joi, 20 octombrie 2011

Noapte bună


A cuprins întrega lume,
Noaptea plină de mistere,
Şi de umbre fără urme,
Luna cu a ei tăcere.

Ca desprins din infinit,
Se coboară somnul dulce,
Dormi! căci totu-i liniştit,
Şi veghează Sfânta Cruce.

Visul tău senin să fie,
Precum cerul fără nori,
O astrală rapsodie,
De senzaţii şi culori.

Marin Voicu

Poezie scrisă în anul 2009

marți, 18 octombrie 2011

Ochii tăi

În ochii tăi văd  doar neîmplinire,
Ce îmi dezleagă destinul meu amar,
Iar glasul tău, foşnind din amintire,
Răsună-n suflet din ce în ce mai rar.

Mai văd acum şi-un vis apus în tine,
Pe care-ncet, încet  tu îl vei uita,
Iar eu, acelaşi vis desprins din mine,
Am să-l aştern covor în faţa ta.

În ochii tăi, un lac de întuneric,
Încă mai văd extazul sfânt pulsând,
Dulci fiori prin piept  curgând câte un pic,
Îngeri şi demoni pe culmi de chin dansând.

Purtat pe drum de umbra acestui vis,
Ca un străin pe cale colilie,
Bătând la poartă, respins de paradis,
Se stinge-n piept a inimii făclie!

Marin Voicu

Blestem



Îmi simt sufletul ca un copac în doliu
Când o durere oarbă croncăne pe drum
Prinse in al nopţii vast linţoliu
Destin şi plângeri mor făcute scrum

Şi-n mormântul ce zace-n amurgire
Sub cerul ce şi-a picurat veninul
Oasele de lut strânse-n nesfinţire
Cu urlete de lup să îşi strige chinul


Când ard vise în hrube de durere
Iar scrumul lor pe cuget se aşterne
În sufletul pustiu şi plin de fiere
Să fie numai simfonii eterne


Ce crud duşman imi e acum pământul
Şi-am să-l blestem prin bezne scos din minţi
Să dospească frunza, să usuce vântul
Crucile ce urlă şi scrâşnesc din dinţi

Marin Voicu




vineri, 14 octombrie 2011

Avântul meu...






Avântul meu s-a frânt de întuneric,
Şi n-am să mă mai pot uita prin vise,
Când dincolo de gânduri bat puternic,
Uitări în timp cu uşile închise,

Fără vise-n vraja nopţii m-am retras,
Şi în sinea mea ca într-o cetate,
Tăcerea în mine si-a făcut popas,
Şi-mbracă ceasul de singurătate
.
Iar inima nicicând n-o să tresară,
Şi nici privirea limpede de apă,
Când visul pur pe frunte se coboară,
În somn ce umbra clipelor o sapă.

Din noaptea ce-a trecut atât de lesne,
Ca o şoaptă-ntunecată veşnic,
Fiori mă trec din creştet până-n glezne,
Ce ard ca lumânările în  sfeşnic.

Marin Voicu

joi, 6 octombrie 2011

Să spun adio?


Pe zări cernite tăcerea s-a-ntronat
Şi picură cu stropi de întuneric
Cuprins de temeri în urmă am lăsat
Sositul ceas al unui timp himeric.

Şi-l pierd la nesfârşit ca pe-o uitare
Ca pe un plâns al arborilor goi
Un gând să-mi las de deznădejdi fugare
Pierzându-şi urma prin sufletul din noi.

Şi nu mai plâng ce n-are să mai fie
Nici fiorul ce o să mă poarte
Când bate-va un clopot de vecie
Ca un glas despărţitor de toate

Să spun adio? Ce gând întunecat
La-nceput de vis stând la o răscruce
Îmi stă destinul de timp crucificat
Neştiutor pe care drum s-apuce!

Marin Voicu

luni, 3 octombrie 2011

Vis.


Te-am prins în somn ca pe o clipă vie,
Ca pe-un fior ce-l simt atât de-aproape,
Ca pe-o vrajă în ora de vecie,
Sau ca  un gând ascuns de triste pleoape.

Din aşteptări apuse eu am sa vin,
Scurgându-mă spre tine ca o lavă,
Să las să pice suspin după suspin,
Când ai să-mi murmuri cântece de slavă.

Strigătele au să crească tot mai mult,
Şi vor  sparge-n ţăndări tot tavanul,
Vom fi o larmă crudă sau un tumult,
De doi nebuni sorbind încet paharul.

Îmi simt degetele cum se despletesc,
Şi curg suav pe pielea-ţi de mătase,
Ascult dorinte aprige cum tot cresc
Din trupul tău cu forme generoase

Şi clocotul din piept precum oceanul
Ca un nebun spărgânduse-n suspine,
Când un tremur ce seamănă cu valul,
Încet încet se năruie prin tine.


Marin Voicu