duminică, 4 septembrie 2011

Gânduri din trecut..



Gânduri din trecut freamătă prin mine,
La ceas de vrajă, bocete şi şoapte,
Mă-nfioară talazuri de suspine,
Simţind amarul pribegind prin noapte.

Şi sparge gândul timpuri care vin,
Din neantul fără de bătăi în uşă,
Se-aude surd doar geamătul marin,
Când stele zac pe ceruri de cenusă.

Suspine trec prin noaptea din ferestre,
Ca mii de fluturi în zborul inelar,
Par firimituri de picturi rupestre,
Desprinse parcă din scoarţe de calcar.

Am să adun iar gândul de nici-unde,
Când se împletesc dorințele în vis,
S-ascult ecoul tăcerilor profunde,
Când în preajmă zarea ochii şi-a inchis.

Marin Voicu



Niciun comentariu: