sâmbătă, 30 iulie 2011

Mersul meu

Mersul meu e ca o tăcere moartă,
În ora când zace vânătă grădina,
O rătăcire-n timp ce paşii-mi poartă,
Pe cărarea unde s-a pierdut lumina.

Şi pe albastra cerului oglindă,
Precum  un bocet soarele se zbate,
Când un amurg misterele-şi perindă,
Spre noaptea cu pleoapele lăsate.

Iar gândul meu ca umbra se abate,
Lunecând prin a nopţii dulce şoaptă,
Se scaldă-n ea ca-n ape-agitate,
Şi-şi face semnul care-nseamnă iartă.

Şi-atât cât a mai rămas din mine,
Umbră sub plopii argintaţi de lună,
Voi da glas îngemănatelor suspine,
Când singurătatea-n inimă răsună.

Marin Voicu

2 comentarii:

De toate pentru toţi spunea...

Minunate versuri

marian51 spunea...

Multumesc frumos pentru apreciere"De toate pentru toti" !