Lacul spart ţese undă după undă
Par chipuri ce se mai întorc o dată
Atunci când timpul orele-şi afundă
În tăcerea de nimeni aşteptată
Şi în răstimp departe, fără urme
În zbor pierdut pe drumul de tăcere
Ciudate semne par să mi se curme
Sub paşi în timp pe care viaţa-i cere
Cu gânduri ce îmi stau mereu pe ducă
Mă regăsesc pierdut pe mal de râu etern
O umbră care lacrimi îşi usucă
Când vise dulci pe ochi i se aştern
Se deschid ca umbra pleoapele lăsate
Pe când se pierde-n ore depărtarea
Aud pasul ce cărarea o străbate
Purtând cu el încet, încet uitarea!
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu