Pe căi de paşii mei uşori albite,
Şi visul tot ca pe un mort mi l-am purtat,
Ascuns în gând şi singurătăţi cernite,
Poate că şi-acum plutesc cu gându-n zări,
Si nu-nţeleg freamătul din visuri,
Să fie oare doar caldele chemări,
Venind din noaptea marilor abisuri.?
Rătăciri în timp tot mă mai poartă,
Paşi mi se aştern pe vremuri de nisip,
Plutesc pe lângă lume - tristă soartă,
Fără nici-un nume, fără nici-un chip.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu