marți, 14 iunie 2011

Lacul spart



Lacul spart ţese undă după undă
Par chipuri ce se mai întorc o dată
Atunci când timpul orele-şi afundă
În tăcerea de nimeni aşteptată

Şi în răstimp departe, fără urme
În zbor pierdut pe drumul de tăcere
Ciudate semne par să mi se curme
Sub paşi în timp pe care viaţa-i cere

Cu gânduri ce îmi stau mereu pe ducă
Mă regăsesc pierdut pe mal de râu etern
O umbră care lacrimi îşi usucă
Când vise dulci pe ochi i se aştern

Se deschid ca umbra pleoapele lăsate
Pe când se pierde-n ore depărtarea
Aud pasul ce cărarea o străbate
Purtând cu el încet, încet uitarea!

Marin Voicu

Am rătăcit...

Am rătăcit prin vremuri în lung şi-n lat,
Pe căi de paşii mei uşori albite,
Şi visul tot ca pe un mort mi l-am purtat,
Ascuns în gând şi singurătăţi cernite,

Poate că şi-acum plutesc cu gându-n zări,
Si nu-nţeleg freamătul din visuri,
Să fie oare doar caldele chemări,
Venind din noaptea marilor abisuri.?

Rătăciri în timp tot mă mai poartă,
Paşi mi se aştern pe vremuri de nisip,
Plutesc pe lângă lume - tristă soartă,
Fără nici-un nume, fără nici-un chip.

Marin Voicu

miercuri, 8 iunie 2011

Amurg

Când ziua încet trece la culcare,
Într-un amurg ce rugineşte cerul,
Ca o tăcere şi-n stranie mişcare,
Umbrind visarea mă-nvăluie misterul.

Dar soarele s-a mai oprit o clipă,
Şi-ntârzie pe-a cerului alee,
Să strângă sub candida lui aripă,
Ultimile raze frânte-n eleştee.

Din seară urcă luna printre ramuri,
Se lasă umbre de copaci lungite,
Sclipind bat stele-n ale nopţii geamuri,
O clipă doar şi negura le-nghite.

Prin oarba noapte care-acum se lasă,
Voi rătăci şi eu pe drumu-i lung,
E beznă şi pustiu, pădurea-i deasă,
Şi rătăcesc şi tot nu mai ajung.


Marin Voicu