miercuri, 9 martie 2011

În mână am o creastă de amiază

În mână am o creastă de amiază,
Întinsă-n vreme cu vârful ca un fus,
Încet in juru-i visele dansează,
În cercuri largi urcând mereu mai sus.

Şi din azur de cer imensă baltă,
Măsuri de timp desprinse câte una,
Pe nori şi umbre pânzele îşi saltă,
Spre alte zări să navigheze ..luna.

Din orizontu-adânc de însorire,
Se-arată-ncet o insulă cunună,
Poţi cuprinde în neteda privire,
Stropii de soare udând plaja brună.

Când pe un frunziş de raze sfâşiat,
Paşi uşori mă trec prin timpul nenumit,
Sub tălpi eternul de nimeni despicat,
Încet se-apleacă părând c-a obosit.

Se stinge-acum avântul spre-nnodare,
În sens ce sfarmă un gândit sistem,
Şi din a minţii tulbure cântare,
Mereu se nasc gândiri prinse ca un ghem.

Marin Voicu