miercuri, 26 ianuarie 2011

Am adunat mergand...

Am adunat mergând pe drumul meu,
Numai lacrimi pline de durere,
Cu braţe ce mi s-au întins mereu,
Şi după fantome efemere.

În jurul meu doar straniul pustiu,
Şi-n mine ca în cernita noapte,
Mustrări de cuget spun că n-am să fiu,
Mort iertat de grelele păcate.

Poate prins în neguroase sfere,
De visuri dulci ades uitând de rău,
Am să plec genunchii în tăcere,
Pentru o rugă pe margine de hău.

Când oglinda cerului răsfrânge,
Lumea care zace în uitare,
Drumul meu, un şarpe ce se strânge,
În jurul dorinţelor fugare.

Am să vreau să gust măcar o dată,
Şi din cupa plină cu ispite,
Găsită-n calea-mi blestemată
Spre mări de voluptăţi necucerite

Ajuns apoi la un sfârşit de drum,
Cu mintea-n gânduri care nu străbat,
Pe zări de amăgiri făcute scrum,
Încet încet amurgul s-a lăsat.

Marin Voicu

joi, 20 ianuarie 2011

Plange timpul...

 Plânge timpul cu sunete astrale,
 Doare cerul în limpezimi cernite
 Şi rătăcesc cu gândurile goale,
 Sub pomi dormind în frunze ruginite.

 Cuprins atunci de-amară nostalgie,
 Suflet înfiorat când norul sună,
 Mă pierd în lumea tristă şi pustie,
 Ca un freamăt argintat sub lună

 Dacă timpul s-ar mai opri o clipă
 Din zborul său spre-ntinsa depărtare
 Rătăcitor sub alba lui aripă,
 Aş strânge zile ninse de visare.

   Marin Voicu

marți, 18 ianuarie 2011

Eu sunt aici...

Eu sunt aici, acolo şi oricând,
Tristă armonie de durere,
Cu mâna gândului încet strângând,
Clipe de suspin scurse în tăcere.

Privind văd doar umbra cenuşie,
Plutind pe neânţelese unde,
Sufletul mi-l poartă-n veşnicie,
În rotirea sacrelor secunde.

Nu se vede rază de lumină,
Timpul care trece nu-l străbate,
Moartea se apropie  divină,
Uşor plutind pe eternitate.

Şi totuşi parcă mai visez şi-acum,
Clipele ce în suflet mi se frâng,
Când dus de paşi pe nesfârşitul drum,
Petale de lumină ca să strâng.

Am strâns o picătură de amurg,
Ce îmi sună cântecul tăcerii,
Feerie de note ce se scurg,
Ca o simfonie a durerii.

Marin Voicu

joi, 13 ianuarie 2011

Aud o strigare?

 Stau şi-ascult atent. Auzul iar mă lasă?
 Tresare gândul la clipa cea deşartă,
 Sau e poate timpul care mă apasă,
 Necuprins întins ce vrea să ne despartă?

 Şi totuşi parcă se-aude o strigare,
 Rugă înălţată de suflet zbuciumat,
 Cu ochi stinşi de lacrimi , par mărgăritare,
 Strânse într-o cupă de-albastru înstelat.

 Cu speranţa-n mână bat în tocul porţii,
 De a ta strigare mă-ntoarce din abis,
 În urmă am să las steaua rece-a morţii,
 Spre tine am să vin, tu culmea unui vis.

    Marin Voicu

joi, 6 ianuarie 2011

Afara-i trist...

 Afară-i trist iar sufletu-mi vibrează
 O coardă neacordată şi cumplit,
 Atinsă-n fugă de o rece rază,
 Acum venită din spaţiul infinit.

 Mi-a adus tristeţi pe care nu le spun,
 Cu suferintă-n în fiecare seară,
 Cine ştie oare câte mai adun,
 De viaţa-mi e atâta de amară.

 Adânci tristeţi ce în suflet eu le port
 Şi adunate-n fiecare seară,
 De mă simt acuma rece ca un mort,
 Fără mormânt sau piatră funerară.

    Marin Voicu

Pat de maci

Se-apleacă macii sub vânturi repetate
Păsările-n stoluri se răspândesc în zbor
Să fiu ca ele prin zări îndepărtate
Iar seara, pe pat de maci să mă cobor

S-au şters din suflet suavele suspine
Şi zilele ce au trecut din viaţa mea
Şi gânduri, de apele uitării pline
Ce vise şi speranţe crezi că pot avea?

Când privesc în urmă dorinţe văd pierind
Şi tot ce-am îndrăgit dispărând ca norul
Trist îmi e prezentul şi aş muri dorind
Să ştiu cum oare mi-era şi viitorul !

Ca macii ne udaţi la margine de drumuri
S-au uscat speranţe de dorinţe pline
Am fost şi eu floarea plină de parfumuri
Şi cu gingăşia macului în mine

Marin Voicu