Surâsul morţii lin m-apasă
Pe buzele de mort livid.
Încă nu ştiu de mai îmi pasă,
Că am trăit ca individ.
Pierdut în lume-ameţitoare,
Un vis în noapte risipit,
Aud cum sufletul îmi moare,
Plecând spre tristul asfinţit.
Pierdute, sufletele goale,
Cu lacrime amare plâng,
În neştiute nopţi de jale,
Când stelele pe cer se strâng.
În fir tors de ursitoare,
Când şi-al meu suflet a fost prins,
În lume - val în nemişcare
Acum el zace-n groapă stins.
O lume fără nopţi divine,
O lume tristă - nu-i a mea
Atât cât a mai rămas din mine,
Mă plânge licărind o stea.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu