Sa pot acum...

 Să pot acum să am ce nu se poate,
 Cuprins fiind de gând sentimental,
 Aş risipi dorinţi nevinovate
 Să-mi pot schimba acest destin fatal.

 Din timpul nostru fără de măsură,
 Păşind încet pe liniştea profundă,
 Se-aşterne-n suflet ca pe-o zare pură,
 Un dor venit din depărtări ca undă.

 Şi ca un vis în somn târziu de noapte,
 Împletitu-mi gând îţi va bea suspinul,
 Aşa, ca o chemare de departe,
 Ce mi-a însemnat întreg destinul.

 Privirea mea adânc pătrunsă-n  tine,
 Din ochi-mi stinşi şi gândul tremurat,
 Aprind speranţe înmarmurite-n mine,
 Ca într-o zare cu soare scăpătat

Pe-alei ce trec prin amintirea deasă,
Să te privesc în ochi adânc şi mut,
Să simt curgând prin mine ca în transă,
Ziua in care eu te-am cunoscut.

Apoi cu calmă şi necunoscută,
Dorinţă scrisă-n ochii mei miraţi,
Voi şterge-n taină calea ta tăcută,
Pe care-ţi trec stingheri paşii-nsinguraţi

Trist mă-ntorc acum pe albele poteci,
Necunoscut învins cu ochii goi,
Când tu ca un apus de ceară pleci,
Lăsând să cadă uitarea între noi.

Ce cred acum ? De vină-i doar destinul,
Ce ne-a -ntâlnit în ora unei zile lungi,
Dar a trecut şi a rămas suspinul,
Şi visuri frânte ce nu poţi să le-alungi.

     Marin Voicu