Luna

 Ca o pată de mistere,
 Acum luna încet se şterge,
 De pe cerul fără stele,
 Obosită de cât merge.

 De cu seară până-n zori,
 A privit de sus tăcută,
 Ce-a văzut i-a dat fiori,
 Şi e-n continuare mută.

 Pe pământ nici-o mişcare,
 Aparent aşa se vede,
 Totul e numai visare,
 De idile şi regrete,

 Palidă, fără sclipire,
 Ea oftează supărată,
 C-a rămas fără iubire,
 Aşa vreme îndelungată.

 Singură şi-atât de rece,
 În mişcarea sa cerească,
 Printre stele încet trece,
 Cine, ce să mai iubească.

 Însă-n gând se consolează,
 N-a iubit de-alungul vieţii,
 Iar acuma doar visează,
 Cum o vor iubi poeţii.

   Marin Voicu